Aparatul dentar Invisalign®

Aparatul dentar Invisalign® reprezintă una dintre cele mai avansate soluții ortodontice existente în acest moment la nivel mondial, cu o certificare a rezultatelor de peste 20 de ani. Având la bază o tehnologie inovatoare, ce permite corectarea problemelor de natură ortodontică cu ajutorul unor gutiere detașabile și transparente, aparatul dentar Invisalign® a devenit rapid extrem de popular.

La fel ca în cazul altor alignere dentare, diagnosticul ortodontic se realizează 100% digital, în baza rezultatelor unor investigații precum radiografia dentară, amprentarea digitală și fotografii de diagnostic intra și extrorale, realizate de medicii din cadrul diviziei DE Smart Ortho Team. Datele obținute astfel sunt trimise la laboratoarele de specialitate ale companiei producătoare Align Technology, Inc, din Statele Unite ale Americii.

Conform planului de tratament creionat de medicul ortodont, specialiștii americani folosesc interfața 3D ClinCheck® pentru a calcula gradul de presiune necesar alinierii dinților, astfel încât fiecare dinte să se miște în ordinea potrivită și la momentul potrivit.

Programează acum o consultație

Ce afecțiuni pot fi tratate cu aparatul dentar Invisalign®

Tratamentul ortodontic cu Invisalign® oferă o soluție eficientă pentru o gamă variată de afecțiuni ortodontice, fiind potrivit atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți.

colaj.webp

Avantaje aparat dentar Invisalign® vs aparat dentar fix:

  • Material inovator - Gutierele personalizate sunt realizate dintr-un material conceput special pentru sistemul Invisalign - SmartTrack®. Datorită acestui material, aplicarea forței este blândă, dar constantă, pe toată durată purtării setului de gutiere.
  • Predictibilitate sporită - Tratamentul cu Invisalign® oferă o planificare detaliată și precisă a mișcărilor dinților, asigurându-se astfel că rezultatele anticipate sunt atinse într-un mod constant și eficient. Această predictibilitate îți oferă încredere în procesul de aliniere, știind exact la ce să te aștepți pe parcursul fiecărei etape.
  • Feedback inteligent - Aparatul dentar Invisalign® este atât de evoluat încât îți indică singur dacă l-ai purtat suficient de mult pe parcursul unei zile.
  • Eficiență sporită - Tratamentul cu Invisalign® utilizează tehnologie avansată și materiale inovatoare pentru a aplica forțe constante și controlate, ceea ce facilitează mișcările dentare rapide și precise. Această eficiență optimizează durata tratamentului, permițând pacienților să obțină rezultatele dorite într-un timp mai scurt, fără a compromite confortul.
  • Lipsa restricțiilor alimentare și o igienă orală îmbunătățită - Deoarece gutierele pot fi îndepărtate, igienizarea se poate realiza ușor. De asemenea, poți să mănânci fără restricțiile impuse de un aparat dentar fix.
  • O mai bună sănătate orală - Tratamentul cu aparat dentar Invisalign® contribuie major la îmbunătățirea sănătății orale, nu doar la alinierea dinților. Astfel, ca urmare a tratării unor afecțiuni ortodontice, sunt evitate problemele precum uzura prematură a dinților, afecțiuni gingivale, carii dentare, halitoză sau afecțiuni digestive din cauza unor malocluzii dentare.
  • Reducerea controalelor - Datorită procesului 100% digitalizat și personalizat, perioada de monitorizarea a tratamentului cu Invisalign® este mult redusă, astfel că vizitele la medicul ortodont sunt mai rare.

Programează acum o consultație

Tipuri de aparate dentare Invisalign®

Invisalign® Express

Invisalign® Express reprezintă soluția ideală pentru pacienții cu înghesuiri dentare minore, care vor să își îndrepte dinții înainte de a urma un tratament cu fațete dentare sau pentru a corecta un tratament ortodontic realizat anterior fără rezultatele scontate.

Se folosesc maximum seturi de 10 alignere, durata tratamentului fiind între 3 și 6 luni.

Invisalign® Lite Full

Invisalign® Lite Full reprezintă soluția optimă de tratament pentru a corecta probleme ortodontice moderate: dinți frontali strâmbi, supraaglomerări dentare ușoare, spații interdentare mici și probleme minore de aliniere a dinților pe arcadă.

Se folosesc până la 14 seturi de alignere, durata tratamentului fiind de 6-7 luni. Această opțiune oferă o perioadă de garanție de 2 ani de la începerea tratamentului, astfel încât pot fi comandate gutiere suplimentare și ajustat tratamentul, la nevoie, până la 24 de luni.

Invisalign® Comprehensive

Aparatul dentar Invisalign® Comprehensive este recomandat în cazuri mai complexe, pentru a corecta o serie de anomalii dento-maxilare.

De regulă, tratamentul durează între 12 și 18 luni pentru a se obține rezultatele estetice și funcționale optime. Gutierele vor fi purtate, în medie, cel puțin 22 de ore din 24. Această opțiunea oferă o garanție de 5 ani de la începerea tratamentului ortodontic, astfel încât este asigurat un număr nelimitat de gutiere suplimentare, fără costuri adiționale, pentru ajustarea unor probleme apărute chiar și după finalizarea tratamentului.

Etapele tratamentului cu aparat dentar Invisalign®

1. Consultația de specialitate

Prima consultație de specialitate este necesară pentru realizarea dosarului ortodontic. Medicul specialist din cadrul diviziei DE Smart Ortho Team va efectua o analiză detaliată a sănătății dentare, prin utilizarea unor metode moderne de diagnosticare, precum radiografie panoramică și scanarea 3D intraorală.

La recomandarea medicului, se poate realiza și o consultație ocluzală cu ajutorul tehnologiei MODJAW™ 4D, ce permite identificarea tipului de ocluzie, un element esențial în personalizarea tratamentului cu aparatul dentat Invisalign®.

2. Scanarea digitală

În cadrul clinicilor DENT ESTET, folosim scanarea digitală 3D cu ajutorul unui dispozitiv performant - 3Shape TRIOS Real Color. Acest scanner de ultimă generație oferă avantajul simulării 3D a dinților și țesuturilor în culorile reale, ceea ce transformă rezultatul tratamentului într-un proces predictibil și sigur, reducând aproape complet riscurile de eroare umană.

3. Prezentare plan de tratament

În baza rezultatelor investigațiilor efectuate, medicul va realiza un plan de tratament personalizat, inclusiv previziuni detaliate ale modului în care zâmbetul tău va evolua de-a lungul tratamentului.

4. Comandarea aparatului dentar Invisalign®

Informațiile obținute în baza investigațiilor efectuate de medicul ortodont sunt trimise la un laborator specializat în tehnica Invisalign® din Statele Unite ale Americii. Tehnicienii americani creează apoi cu ajutorul software-ului 3D performant ClinCheck® seturile personalizate de gutiere transparente care vor fi aplicate direct pe dinți chiar de către pacient, sub monitorizarea specialistului din cadrul echipei DENT ESTET.

5. Aplicarea alignerelor Invisalign®

În cadrul unei consultații de control, medicul ortodont va fixa primul set de gutiere Invisalign® și va oferi detalii despre modul în care trebuie utilizate gutierele transparente, intervalul de timp la care trebuie schimbate, care poate fi între 10 și 14 zile, precum și informații privind îngrijirea acestora.

Fiecare nouă gutieră va prelua poziția dinților stabilită de gutiera anterioară, ajutând astfel dinții să ajungă la alinierea dorită la finalul tratamentului.

6. Monitorizarea tratamentului

Pe parcursul tratamentului, medicul ortodont va monitoriza progresul repoziționării dinților și va face orice ajustări necesare pentru a asigura rezultatele optime.

7. Îngrijirea post-tratament

După finalizarea tratamentului cu alignere Invisalign®, medicul care s-a ocupat de tratamentul tău îți poate oferi sfaturi privind menținerea noului zâmbet pentru mulți ani de acum înainte.

Programează-te online

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Prenume, Nume*

Metoda de comunicare preferată*
Metoda de comunicare preferată*

Număr de telefon*

Adresa de e-mail*

Orașul*
Orașul*

Clinica*
Clinica*

Mesajul tău...